Ajutoare pentru Golet

Nu mi-a fost usor sa astern aceste cuvinte pe hartie. Consider insa ca am o datorie morala fata de voi, cei care ati contribuit la mini-campania pe care am demarat-o, fie cu bani, hainute, incaltaminte si/sau jucarii, fie prin "mediatizarea" acesteia. Si tin sa va multumesc din suflet, in numele meu dar si al celor care au beneficiat de ajutorul vostru.

Pentru familia Suru, ale carei casa si bunuri au fost puternic afectate de viitura, s-au strans in jur de 5.500 de lei, dar si cateva hainute si jucarii pentru cele doua fetite ale familei, precum si ceva haine si bunuri (prosoape, cearceafuri, cuverturi) pentru restul familiei. De asemenea, pentru cei doi copii aflati in asistenta maternala la familia respectiva - Micu si Jenica - am strans mai bine de cinci saci de haine, incaltaminte, jucarii si carti. Am strans haine si pentru fratii lor mai mari, aflati in asistenta maternala la o alta familie din sat. S-au mai strans haine, incaltaminte si jucarii pentru o familie nevoiasa, din acelasi sat, cu mai multi copilasi de varsta mica. Cateva piese de imbracaminte si incaltaminte a primit si un baietel care in toamna incepe scoala si care si-a pierdut recent tatal, decedat intr-un accident de masina la numai 39 de ani.

Spuneam ca nu mi-a fost usor sa astern aceste cuvinte pe hartie. In primul rand pentru ca am gasit acolo niste oameni complet schimbati - unii continuand lupta cu urmarile dezastrului, altii aproape invinsi de consecintele acestuia -, dar si niste copii speriati, tacuti, a caror veselie de altadata pare sa le fi disparut de pe chipuri. In al doilea rand pentru ca forta viiturii, desi de scurta durata, m-a lasat fara cuvinte: masini contorsionate, drumuri si poduri distruse, bolovani de sute de kg adusi de puterea apei, peisaje schimbate, vegetatie distrusa etc. Principalul ajutor primit de satenii afectati a fost tot de la semenii lor, care zile intregi au muncit sa scoata noroiul din case si sa inlature, pe cat posibil, urmele dezastrului. Ma indoiesc ca oamenii vor fi ajutati de autoritati sau ca se vor lua masuri impotriva celor care defriseaza fara nesimtire vegetatia forestiera, punand astfel in pericol comunitati intregi, desi imediat dupa momentul dezastrului cam asa sunau declaratiile pompoase ale conducatorilor judetului veniti la fata locului.

S-au petrecut insa si miracole. Un prim miracol - si cel mai important - este ca nimeni nu a murit. Desi cei doi copii aflati in asistenta maternala au fost scosi pe fereastra pentru a putea fi salvati, iar batrana de 76 de ani a familei a fost salvata in ultimul moment, cand apa atingea aproape un metru si jumatate. La scurt timp dupa aceea, partea de casa in care stateau cei doi copii si batrana s-a daramat, fiind luata de ape. Oamenii si-au gasit scaparea pe un deal din apropiere, de unde au privit, neputinciosi, cum casa si agoniseala lor de o viata se duc pe apa sambetei. Imi spuneau ca niciodata nu s-a pomenit asa o urgie in satul respectiv. Chiar cei batrani imi povesteau ca nici macar bunicii lor nu le-au pomenit ca apele sa se fi napustit vreodata cu atata furie asupra vetrei satului. Un alt miracol este ca o troita si o cruce, aflate in calea apelor, au ramas neclintite de furia acestora.

Pentru a va face o idee in legatura cu ceea ce s-a intamplat acolo, puteti vedea aici cateva poze, insotite de scurte explicatii. Asa cum spuneam, cand am facut pozele parte din urmele dezastrului fusesera deja inlaturate, dar cu toate acestea semne ale trecerii viiturii vor ramne vizibile multa vreme pentru cei care au cunoscut zona respectiva.

Iata si ce ne-a spus "buna" in legatura cu cele intamplate: "Nici n-am stiut, cand am intrat in curte si am vazut ca nu-i nimic, nici nu-mi venea sa cred ca-i adevar sau e vis sau ce se-ntampla... Mi-am dat seama ca hai sa intre apa sa-ti ia ceva dar nu chiar casa, sa-ti ia casa. Ne-o ferit Dumnezeu ca chiar nima, nicio victima in tot satul, era lumea plecata la padure, era lumea plecata. Toata lumea tipa: au, al meu n-o venit, cu al meu s-o intamplat asa... Ai nostri trebuiau sa vina pe drum, erau pe drum copiii din Austria. Ii lua apa pe toti, toti cu masini cu tot, va dati seama ce catastrofa era. Da' tot Dumnezeu a avut mila si-o intrerupt asta sa nu fie tot raul asta".

Cei care doresc sa contribuie la reconstructia casei familei Suru, o pot face donand bani in urmatorul cont:

Suru Rahela Alina

Raiffeisen Bank, Agentia Barzavei (Resita)

RO 09 RZBR 000006000 9725936

Mănăstirile Moldovei - o propunere de circuit turistic sau pelerinaj

Fiecare creştin ortodox trebuie să viziteze, cel puţin o dată în viaţă, mănăstirile din Moldova. Aşa cum musulmanii au Mecca, ortodocşii români au mănăstirile moldave. Spiritualitatea poporului român nu se va dezvălui nicăieri privirii şi sufletului pelerinilor mai bine ca în aşezămintele monahale din Moldova. De aceea, mi-am propus să prezint, pe scurt, un tur al acestor sfinte lăcaşe, prin prisma celor văzute de mine. Şi aş recomanda un circuit ce include nu mai puţin de 13 mănăstiri. Întrucât credinţa şi superstiţiile nu fac casă bună, cifra 13 nu are niciun fel de semnificaţie pentru creştini. Prin urmare, numărul mănăstirilor incluse în pelerinaj este pur întâmplător.

Există mai multe variante de traseu ce pot fi alese. Desigur, această alegere este influenţată şi de acea parte a ţării din care veniţi. Am să vă prezint traseul aşa cum l-am parcurs noi, venind dinspre Bucureşti, fără a avea pretenţia că este cea mai bună alegere. Am început pelerinajul nostru cu Mănăstirea Bistriţa. Bucureşteanul are două variante pentru a ajunge aici. Prima, prin Buzău-Focşani-Bacău-Piatra Neamţ, are avantajul de a fi mai scurtă şi mai rapidă, măsurând 350-360 km şi desfăşurându-se, în cea mai mare parte - până la Bacău -, pe drumul european E85. A doua, prin Braşov şi Miercurea Ciuc, măsoară circa 400 de kilometri, dar are avantajul pitorescului, incluzând Valea Prahovei, Băile Tuşnad, Lacul Roşu şi Cheile Bicazului.

Punctul de pornire al pelerinajului nostru, Mănăstirea Bistriţa, se află în comuna Alexandru cel Bun, la 8 kilometri de municipiul Piatra Neamţ şi la circa un kilometru şi jumătate nord de drumul naţional 15 care leagă Piatra de Bicaz. Mănăstire de călugări, acest aşezământ a fost construit în anul 1412, fiind ctitoria lui Alexandru cel Bun, care este înmormântat aici şi a cărui statuie se înalţă în curtea mănăstirii. Concertul oferit de dangătul clopotelor mănăstirii şi de toaca măiastru bătută de fraţii călugări te ajută să te transpui în vremurile de altădată, când domnii acestor pământuri popseau aici pentru a participa la sfânta liturghie.

Foarte aproape de mănăstirea Bistriţa, la circa 12 kilometri către vest, se află un alt aşezământ de călugări - Mănăstirea Pângăraţi, zidită pare-se de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, în anul 1560. Pentru a ajunge la mănăstire trebuie să vă abateţi - tot din drumul naţional 15 şi tot spre nord - circa 2 kilometri, în dreptul localităţii Stejaru. Odată ajunşi aici, o privelişte magnifică vi se deschide în faţa ochilor. La mănăstirea Pângăraţi am avut privilegiul de a asista la cea mai frumoasă slujbă de vecernie, la care a slujit însuşi părintele stareţ, alături de alţi fraţi din mănăstire. Monahi impunători, cu barba şi părul sure - desprinşi parcă din picturile murale ale bisericii - şi cu voci de o frumuseţe dumnezeiască. Şi, ca un semn că Dumnezeu este aproape de noi, chiar înainte de vecernie pe cer s-a arătat un  superb curcubeu.

Următorul aşezământ monahal vizitat a fost Mănăstirea Petru Vodă, ale cărei temelii au fost puse relativ recent, în anul 1991. Pentru a ajunge aici, după ce plecăm de la Pângăraţi o luăm pe DN15, mai întâi spre vest, către Bicaz, iar de aici spre nord, către baraj. Trecem de baraj şi mergem apoi o porţiune din drum pe lângă lacul Bicaz, până ajungem în comuna Petru Vodă. De aici ne abatem de la drumul principal către vest, preţ de circa 5 kilometri, până la destinaţia noastră. De la Pângăraţi pâna la mănăstirea Petru Vodă sunt cu totul vreo 70 de kilometri. Turiştii nu vor găsi aici frumuseţea şi măreţia celorlalte mănăstiri moldave şi vor fi, probabil, dezamăgiţi de starea drumului forestier care duce la sfântul lăcaş. În schimb, credincioşii vor descoperi aici frumuseţea şi măreţia spirituală a unuia dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai ortodoxiei româneşti, Părintele Iustin Pârvu. Având în vedere că la uşa părintelui este tot timpul cineva care doreşte să i se confeseze, credincioşii trebuie să aştepte ceasuri întregi pentru a putea asculta poveţele acestui monah în vârstă de 90 de ani. Atunci când am ajuns la mănăstire, grăbiţi fiind să ajungem la următorul punct al călătoriei noastre, nu am putut aştepta pentru a intra la Părintele Iustin. Cu toate astea, părintele a găsit timpul necesar, între două spovedanii, pentru a ieşi în uşa chiliei sale şi a ne binecuvânta călătoria.

Următorea oprire în pelerinajul nostru a fost Mănăstirea Secu, ctitorie din secolul al XVII-lea a lui Nestor Ureche, vornicul Ţării de Jos. De la mănăstirea Petru Vodă aveţi de parcurs până aici circa 30-35 kilometri, cea mai mare parte pe drumul naţional 15B, care duce la Târgu Neamţ. Înainte de a ajunge la Târgu Neamţ se deschide către sud un drum judeţean care duce la mănăstirile Secu şi Sihăstria, cale de 4 kilometri până la Secu şi încă 3 kilometri şi jumătate până la Sihăstria. La Secu am trăit un moment impresionat atunci când, la slujba de seară, spre ceasurile zece, când în biserica mănăstirii pâlpâia o lumină slabă şi când în sfântul locaş mai erau doar 3 sau 4 mireni, aceasta s-a umplut deodată, în mare linişte, de zeci de umbre. Erau fraţii călugării care vieţuiesc în mănăstire, veniţi fiecare de la treburile sale, pentru rugăciunile de seară.

Cei doar 3 kilometri şi jumătate care despart Mănăstirea Sihăstria de Secu pot fi parcurşi, cu uşurinţă, şi pe jos, dacă timpul şi vremea permit. Încerc să îmi imaginez cum arăta Sihăstria atunci când aici exista doar bisericuţa veche, înconjurată de chiliile micuţe ale călugărilor: un colţ de rai retras în sânul naturii, o adevărată sihăstrie. Şi doar într-un astfel de colţ de rai, într-o chilie modestă, putea să trăiască unul dintre cei mai mari duhovnici ai acestui neam: părintele Cleopa. Ale cărui vorbe - "mânca-v-ar raiul" - au devenit deja celebre. Şi al cărui loc de odihnă se găseşte chiar în inima cimitirului mănăstirii. Falnici brazi străjuiesc atât drumul către cimitir, cât şi mormintele călugărilor care îşi dorm aici somnul de veci.

Nici Mănăstirea Neamţ nu este departe de aceste locuri. De la Sihăstria aveţi de mers cale de aproape 14 kilometri. Mai întâi trebuie să ne întoarcem către drumul naţional 15B, pe care mergem doar vreo 2 kilometri şi jumătate, după care o luăm spre nord, cale de 3 kilometri şi jumătate, până la Mănăstirea Neamţ, situată în comuna cu acelaşi nume. Deşi viaţă monahală a existat pe aceste meleaguri cu mult înainte, am putea să îl credităm drept ctitor al frumoasei şi impozantei bisericii a mănăstirii, ridicată la sfârşitul veacului al XV-lea, pe însuşi voievodul Ştefan cel Mare.

Plecând de aici, ne îndreptăm către Târgu Neamţ, de unde ne abatem puţin către sud, pentru a ajunge la mănăstirile surori Agapia şi Văratec. Până la Mănăstirea Agapia, renumită pentru pictura sa, executată de marele pictor Nicolae Grigorescu în anii săi de tinereţe, dar şi pentru florile care împodobesc chiliile măicuţelor, avem de parcurs vreo 25 de kilometri. Deşi viaţa monahală pe aceste meleaguri - mai exact într-o poiană unde astăzi se află Mănăstirea Agapia Veche - datează încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, biserica cea nouă a fost construită între anii 1642 şi 1644 de hatmanul Gavril Coci - fratele lui Vasile Lupu - şi soţia lui, cneaghina Liliana.

De aici şi până la cealaltă obşte de măicuţe, Mănăstirea Văratec, sunt doar vreo 10 kilometri. Cu acest aşezământ monahal se încheie periplul nostru la mănăstirile din zona Neamţului şi urmează să ne îndreptăm spre nordul Moldovei, către mănăstirile Bucovinei. Dacă mănăstirile din zona Neamţului sunt în cea mai mare parte de călugări, cele bucovinene, cu excepţia Putnei, sunt aşezăminte de măicuţe.

Întrucât drumul către Bucovina trece prin Humuleşti şi Târgu Neamţ, turistul interesat poate vizita bojdeuca în care a crescut Nică al Petrei, nimeni altul decât cel mai mare povestitor al neamului românesc, Ion Creangă; sau poate merge la ruinele binecunoscutei Cetăţi a Neamţului, ridicată la sfârşitul secolului al XIV-lea de voievodul Petru I şi renumită pentru actul de vitejie al celor 19 plăieşi ai cetăţii care, la sfârşitul secolului al XVII-lea, au rezistat aici patru zile armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski.

De la Văratec până în Târgu Neamţ nu sunt decât vreo 13 kilometri, însă de aici şi până la Mănăstirea Voroneţ, primul aşezământ monahal din nordul Moldovei inclus în periplul nostru, sunt de parcurs încă 70 de kilometri. Voroneţul, vestit pentru marea frescă de pe faţada de vest intitulată "Judecata de Apoi" şi renumit pentru "albastrul de Voroneţ", unic în lume, este o ctitorie din anul 1488 a voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Aici am cunoscut o măicuţă care ne-a prezentat cu lux de amănunte istoria mănăstirii şi semnificaţia picturilor care împodobesc pereţii bisericii.

De la Voroneţ ne întoarcem apoi către Gura Humorului, după care o luăm spre nord, către Mănăstirea Humorului, aflată în comuna cu acelaşi nume. Este un drum scurt, de doar circa 12 kilometri. Biserica mănăstirii a fost zidită în anul 1530 "cu cheltuiala şi osteneala" logofătului Teodor Busuioc şi a soţiei sale Anastasia, îndemnaţi de voievodul Petru Rareş. Spre deosebire de bisericile altor mănăstiri, care sunt înconjurate de chiliile măicuţelor, curtea mănăstirii Humor este străjuită de copaci falnici, verdele naturii predominând grădina în mijlocul căreia se înalţă bisericuţa mănăstirii.

De la Humor plecăm către Putna. Mai întâi o luăm spre sud, până la Gura Humorului, apoi spre nord, unde drumul ce se întinde înaintea noastră ne dezvăluie privirii peisaje extraordinare. Traseul nostru trece prin localităţile Solca şi Marginea. Rareori mi s-a dat să văd în România o localitate mai frumos amenajată şi mai curată precum Solca, care, pentru câteva clipe, mi-a dat senzaţia că mă aflu în altă ţară. În schimb, la Marginea veţi avea ocazia să admiraţi ceramica neagră pentru care această localitate este atât de renumită.

De la Marginea mai mergem o bucată de drum spre nord, după care acesta face un arc de cerc spre vest, care coboară apoi spre Mănăstirea Putna. De la Humor până la Putna sunt în jur de 75 de kilometri. La Putna îşi doarme somnul cel veşnic Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504. De altfel, mănăstirea Putna este prima şi cea mai importantă ctitorie a acestuia, a cărei zidire a început la 1466. În apropierea mănăstirii se află chilia Sfântului Daniil Sihastru, la circa 1 kilometru de drumul naţional 2H, drum care trece prin comuna Putna.

De la Putna ne întoarcem către Marginea, iar de aici o luăm spre sud-vest, pe drumul naţional 17A, către Suceviţa şi Moldoviţa. De la Putna până la Mănăstirea Suceviţa sunt aproape 40 de km. Mănăstirea Suceviţa a fost construită, către sfârşitul secolului al XVI-lea, pe cheltuiala familei de boieri Movilă. Aici, pe latura nordică a bisericii, iese în evidenţă scena "Scara virtuţilor", pictură care impresionează prin amploarea si contrastul dintre ordinea îngerilor si haosul iadului. 

De la Suceviţa mergem mai departe pe DN17A şi, după vreo 30 de kilometri, după ce traversăm pasul Ciumârna - unde se deschide o privelişte minunantă asupra Obcinelor Bucovinei -, ajungem la Mănăstirea Moldoviţa. Cu acest aşezământ monahal, ctitorie a domnului Petru Rareş ridicată în anul 1532 şi pictată cinci ani mai târziu, se încheie pelerinajul nostru. De aici, dacă doreşte să îşi continue călătoria, turistul poate trece munţii în Transilvania, prin pasul Prislop, îndreptându-se către Ţara Maramureşului.

Album cu poze şi localizarea mănăstirilor pe hartă (în partea dreapta jos a paginii ce se deschide daţi click pe "Vizualizare hartă").

Mănăstirea Bârsana - un colţ de Rai

o

Odată ce am vizitat Mănăstirile Moldovei credeam că nicio altă mănăstire nu mă poate impresiona la fel. M-am înşelat. Atâta frumuseţe ca la Mănăstirea Bârsana nu am întâlnit la niciun alt aşezământ monahal. Probabil aici, spre deosebire de mănăstirile din Moldova, nu veţi trăi la aceeaşi intensitate sentimentul apropierii de Dumnezeu, dar peisajele şi construcţiile tradiţionale din lemn şi piatră te fac nu doar să înţelegi, ci să şi simţi ce a gândit autorul anonim al baladei Mioriţa atunci când a spus "pe-un picior de plai, pe-o gură de rai". Aceasta este de departe cea mai bună descriere a ceea ce ochiul vede şi inima simte. Căci ceea ce vezi la Bârsana te face să te simţi cu adevărat ca într-un colţ al Raiului. Sau cel puţin aşa îmi închipui eu că ar trebui să arate un colţ de Rai.

Mi-au spus unii prieteni cât de frumos e la Bârsana. Dar nu mi-am crezut ochilor până ce nu am ajuns acolo. Eu am vrut de fapt să vizitez Ţara Maramureşului. O zonă pitorească ce îşi merită pe deplin laudele. Şi, cu toate astea, locul care mi-a lăsat o amintire de neşters din periplul maramureşean, şi pe care aş dori să îl revăd oricând cu plăcere, este Mănăstirea Bârsana. Dovadă stă şi faptul că mi-am găsit răgaz să îi dedic aceste câteva rânduri.

Şi toată această frumuseţe stă în mâinile harnice şi neobosite ale câtorva măicuţe, care depun o muncă neîncetată şi istovitoare pentru a face din acest aşezământ o poartă către Paradis. Nu ştiu cum reuşesc, câtă vreme trebuie să îşi îndeplinească, mai înainte de toate, îndatoririle faţă de Tatăl Ceresc.

Din păcate, localizarea mănăstirii în nord-vestul ţării, la vreo 20 de kilometri sud-est de Sighetul Marmaţiei, o fac destul de greu accesibilă, mai ales pentru locuitorii din partea de sud a ţării. De exemplu, pentru a ajunge la mănăstire, bucureştenii au de parcurs circa 550 de kilometri, nu întotdeauna în cele mai bune condiţii de fluenţă a traficului ori stare a infrastructurii rutiere. Totuşi, efortul de a ajunge acolo merită din plin. În orice caz, pentru cei care vizitează Ţara Maramureşului Mănăstirea Bârsana este un obiectiv ce trebuie neapărat văzut.

Album cu poze şi localizare pe hartă (în partea dreapta jos a paginii ce se deschide daţi click pe "Vizualizare hartă").